Rânduieli Creştine

    Biserica ne arata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Atunci cand omul trebuie sa intoarca “la locasul sau de veci” trupul acestuia trebuie “sa se intoarca la pamant” … “iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care L-a dat” (Ecleziastul 12, 5-7). Indiferent de conditia noastra, mai devreme sau mai tarziu, toti parasim aceasta viata intr-o buna zi si ne aratam in fata lui Dumnezeu Cel care ne va judeca si ne va randui dupa rasplata cuvenita.

    Cand are loc un deces, familia trebuie sa informeze preotul parohiei din care decedatul face parte acesta fiind cel care se ingrijeste ca pregatirea inmormantarii si procesul in sine sa fie realizat in cele mai bune conditii. De la biserica, familia poate obtine doliul, un sfesnic, lumanari, tamaie si carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare din ceara in forma de colac), o cruce de cele mai multe ori una din ceara) si o icoana. Impreuna cu preotul, familia stabileste data si ora inmormantarii precum si orele pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Numita bisericeste “panihida”, slujba “stalpilor’ sau “cina” este o rugaciue scurta, rostita pentru sufletul celui raposat la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii. Aceasta slujba are loc in zilele de pana la inmormantare, de regula dupa-amiaza, prilej cu care se pregatesc din vreme cadelnita (catuia) in care se aprinde carbune si se pune tamaie, o coliva, un pahar de vin si mancare, toate acestea fiind in final binecuvantate de preot.

    Coliva

    Coliva inchipuie insusi trupul celui adormit in Domnul si este, totodata, un semn vazut al credintei noastre in inviere si viata vesnica, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care Insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor. Dupa cum bobul de grau ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune. Pentru a vesti comunitatii despre “plecarea” semenului lor, clopotarul bisericii trage clopotele la anumite intervale indemnandu-i astfel pe membrii parohiei sa se roage pentru cel plecat dintre ei.

    Trupul defunctului

    Trupul raposatului este scaldat (spalat) cu apa curata (apa care aminteste de apa Sfantului
    Botez) este imbracat cu haine noi si curate (vesmantul cu care vom invia la ziua Judecatii) si este asezat in sicriu, cu privirea spre rasarit intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor. Icoana sfintita cu chipul Mantuitorului, Al Maicii Domnului sau patronului spiritual al decedatului se aseaza pe piept in semn ca respectivul crestin si-a dat duhul intru Hristos. ICOANA CARE SE PUNE PE PIEPTUL RAPOSATULUI, ESTE CEA A SFINTEI INVIERI A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, DEOARECE NOI, CRESTINII NADAJDUIM IN INVIERE, ICOANA CARE SE DA DE POMANA PERSOANEI CARE PE MARGINEA GROPII, LA CIMITIR DESFACE LEGATURILE DE LA MAINILE SI PICIOARELE CELUI RAPOSAT. Trupul este apoi acoperit cu o panza alba insemnand ca raposatul se afla acum sub acoperamantul lui Hristos. La capatul decedatului se aseaza sfesnicul in care rudele, prietenii si toti cei care vor sa isi ia ramas bun aprind lumanari rostind scurta rugaciune “Dumnezeu sa-l/o ierte !”

    Toiagul” care arde pe pieptul raposatului semnifica pe de o parte, lumina faptelor bune cu care
    crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi si pe de alta parte, este calauza sufletului pe calea spre vesnicie risipind astfel intunericul mortii.

    Inmormantarea

    In ziua si la orele stabilite de catre familie impreuna cu preotul pentru inmormantare, rudele
    pregatesc tamaie si ofera preotului o lumanare aprinsa. LA capela sau la casa mortuara se oficiaza o slujba si se organizeaza procesiunea de inmormantare. In frunte merge un credincios cu crucea din lemn care va fi ulterior pusa la capataiul mortului, urmat de cei care poarta coliva si vinul, cei cu coroanele, purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, masina pentru transport funerar (carul mortuar / dricul) care transporta sicriul, familia si rudele mortului, prietenii si toti ceilalti participanti la procesiune. De fiecare
    data cand procesiunea ajunge la anumite raspantii de drumuri, in locuri cu insemnatate pentru raposat sau in dreptul unei biserici, preotul recita in dreptul sicriului ectenia pentru morti.
    Dupa slujba din biserica se porneste catre cimitir unde, pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se va canta “Vesnica pomenire”. Cei care doresc sa isi ia un ultim ramas bun o pot face acum, inainte de inchiderea sicriului moment dupa care preotul savarseste intreg ritualul de ingropare prin gestul de a varsa undelemn si vin peste raposat, pecetluind astfel groapa si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir. Familia raposatului cheama apoi la masa, dupa inmormnatare, pe cei care au luat parte la inmormantare, preteni, rude si indeosebi pe cei care au contribuit la pregatirile pentru inmormantare.

    Doliul

    Doliul (o panza de culoare neagra) se aseaza deasupra usii de la intrarea in casa si este lasat acolo timp de 40 de zile.

    Pomenirea mortilor

    Soroacele de pomenire individuala a mortilor sunt:

    • la 3 zile dupa moarte (coincide cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi;
    • la 9 zile dupa moarte, in amintirea ceasului al 9-lea cand Domnul, inainte de a muri pe cruce a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca raposatul;
    • la 40 de zile (sase saptamani), in amintirea Inaltarii la cer a Domnului;
    • la 3, 6 si 9 luni, in cinstea Sfintei;
    • la 1 an, dupa exemplul vechilor crestini care praznuiau anual ziua mortii martirilor si a sfintilor ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo;
    • in fiecare an, in urmatorii 7 ani de la moarte, ultima pomenire amintind de cele 7 zile ale facerii lumii;